La fiecare apariţie a ei ne secţionăm ochii pentru ca mai apoi să-i modelăm cu un nou contur, folosind incisivii, caninii şi tot ceea ce mai deţinem între mandibulă şi maxilarul superior.
O aşteptăm în fiecare seară cu sufletul şi linguriţa la gură, cu întunericul scurgîndu-se din noi ca o fiară pe lîngă ziduri, pîndindu-ne unii pe alţii cu viclenie. Aşteptăm să muşcăm din ea de parcă ar fi acel fruct interzis care ne-a mai alungat şi altă dată de aici.
Luna se hrăneşte din lamele cuţitelor noastre, strălucindu-şi lăcomia albastră pe furiş, lăsîndu-ne mai orbi şi mai înfometaţi în fiecare lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu