Obiectele care stau deasupra noastră fac împreună cu cerul acelaşi tip de desen cu care globurile ies din bradul de Crăciun sau mîinile de înecat ne întîmpină din valuri. Cerul e la rîndul lui un obiect imens, în care mulţi dintre noi îşi pun visele, îl agită cu încrederea oarbă şi apoi asteaptă să vadă ce le oferă loteria zilnică.
Obiectele pe sub care trecem nemişcaţi în fiecare zi, stau deasupra, avide de imaginea noastră trecătoare la care să poată reflecta cu conştiinciozitatea unei fracţiuni imense de secundă. Pe cît de aparent scurte sînt întîlnirile noastre, pe atît de adînc este înscrisă în substanţa lor trecerea vremelnică. Între asfaltul gravat cu pete de ulei de motor şi clemele de prins rufe plutim cu viteza lenei de duminică. Oboseala cu care păşim e acea lume aflată între zăpada gri de griji şi ţurţurii înnegriţi de gîndurile cu care ne luăm în serios.
Statistic, se poate spune că de cele mai multe ori rămînem cu ochii în soare, dar pentru cerul înstelat de deasupra mea, merită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu