Clepsidra înfundată

Înainte de lăsarea lunii noi sau de decolarea soarelui vechi, timpul se împarte la 12 şi se înghesuie într-o clepsidră uriaşă ca într-un storcător de fructe. Există un moment de graţie în care păsările gustă cîte douăsprezece din timpul care rămîne pe pereţii clepsidrei, îşi ling ciocurile ascuţite cu care sfărîmă grăunţele de nisip în timpul programului, iar apoi işi continuă mişcările oscilant-ezitante cu care pîndesc noile secunde de devorat.

Timpul reuşeşte să iasă din încurcătură de fiecare dată, cu toată pînda păsăretului de pradă.

Incendiu moale

Acoperişurile ard in noapte ca nişte păsări negre  aprinse  de dorinţa de a se scufunda în fum.  Clădirile sînt aceleaşi nave părăsite care navighează prin asfaltul topit, iar faruri  mute însoţesc cîntecele marinarilor absenţi. Putem să privim norii din submarinele moi ale paturilor noastre, sau să deschidem ferestrele prin care visele să ne gîdile noile copilării.

Jocurile cu plierea norilor albaştri le făceam si la gradiniţă, dar acolo doar soarele incălzea norii. Niciodată nu se petrecea invers.

When we grew up and went to school

Conform tuturor aparenţelor, şcoala s-a cam terminat. De tot, adică.

Cîinele de lapte

Gurile de aerisire sorb laptele cîinelui şi ne dau cabluri cu care să ne ancorăm realitatea. Citim printre garaje posibile scăpări din arhitectură, eventuale găuri albe lichide, umplute cu vegetaţie şi uitare de sine, apărate de trecători cu plase solide şi lacăte indestructibile.

Trec automobile cu faruri in ceaţă, ascultători de folclor folosesc grătarul de făcut mici, dar cîinele nu se teme, e legat de libertate fără să folosească realitatea sau visul.

Pixel alb lîngă pixel negru

 

Cîinii nu mai muşcă din pietre vara asta, degustă doar cu tălpile negre şi pufoase cerul prin care se plimbă macarale dansatoare de tangouri. Umbrele se scurg din ferestre apasîndu-ne dinţii, udîndu-ne umerii cu nori. 

Avem blănuri vara asta, săpăm cu deşteptătoarele în tîmplele întunericului, ţintim cu privirea soarele gri.

Tăcere penibilă

Tăcerea nu începe cu un zîmbet, nu este luminată cu un răsărit fascinant. Tăcerea vine ca un gaz lacrimogen pus in dreptul vorbelor, ca un cablu de televiziune peste ochii istoriei. Tăcerea e şi penibilă uneori.