Pe strada Triumfului se găsesc adesea pe lîngă gropile din asfalt şi cablurile cu care orizontul este legat de lucrurile cele mai pămînteşti şi păsări. Nu s-ar zice că sînt tocmai păsările cu care sîntem obişnuiţi. Păsările de aici sînt nişte animale transparente mari, cu ochi negri prinşi cu bretele între ei, degustatoare de muzica fină şi cafea cu lapte, dar ceea ce le face să difere de regnul păsăresc obişnuit este dragostea lor faţă de macaragiul Raskolnikov, un tînăr entuziast, student la arheologie marină care îşi face aici stagiatura.
Dragostea păsărilor faţă de studentul nostru - pentru că e al nostru, chiar daca nu pare – face ca cerul secţionat de braţul macaralei arheologice să se umple cu aripi şi ciocuri, mai ales cînd Raskolnikov iese să-şi admire soarele pe puntea macaralei. Atunci păsările se transformă în scafandri ai aerului înroşit, plonjeaza în tăcere alegînd cu atenţie fiecare rază de soare pe care să poată aluneca pentru a-l putea înveli pe Raskolnikov şi macaraua lui într-o haină vie, cu milioane de aripi calde pe post de ochiuri de ţesătură transparentă.
Strada Triumfului începe şi se termină foarte repede; de fapt strada este doar un colţ, aşa că s-ar putea să fi trecut adesea pe lîngă ea fără să o vedeţi.
Stereo se aude în ambele urechi. Şi mono se aude în ambele, dar nu e stereo.
RăspundețiȘtergereLa cal se pune potcoave ca sa tropaie pe strada, ca daca nu tropaieste nu e cal.
RăspundețiȘtergereTatal meu a lucrat pe o macara din asta, ideea era ca eu sa-l urmez in profesie si cariera dar se pare ca nu am fost suficient de iubit de pasari...si am ramas la sub-sol. Orisicat,:), fotografiile sint foarte picturale, asa da...la panoul de onoare cu tine!
RăspundețiȘtergereEh... nu cred că ai rămas la sub-sol..cred că te-ai apucat să te adînceşti în alte realitaţi, sau să sondezi alte vise; asta e explicaţia psihanalistului de serviciu. :)
RăspundețiȘtergereDa, mulţumesc.. vreau şi sper să ajung fruntaş pe ramură. :))