Muzicianul de jazz se naşte cu un contrabas în inimă, aşa cum medicul se naşte fără nici o problemă cu bisturiul în venă. Şoferii de taxi de nasc cu o mînă pe aparatul de taxat, iar cofetarii au pe lîngă doi dinţi de lapte, urme de frişcă în jurul gurii atunci cînd li se taie cordonul ombilical.
Arhitecţii se nasc cu cel puţin o casă la creier şi cu ochii pe liniile plictisitor de drepte.
Aşa cum totul e acolo încă de la început sau nu e nimic de fapt, există şi dorinta de explorare a cunoscutului sau de retragere în interiorul propriului gol spiralat în incercarea disperată de a găsi un contrabas sau o pereche nouă de ochelari cu care să putem vedea puţin mai altfel lumea.
Probabil că privitul în interior se face printr-un sistem foarte complicat de oglinzi sau cu ajutorul unor ochi care nu sînt altceva decît meteoriţi care urmează aceleaşi traiectorii de aterizare imprevizibile şi derutante.
Fascinant este exact interesul pe care îl suscită reflexia în nimic. 
