Timpul îţi intră pe o uşă şi îţi iese pe nas; timpul e o definiţie a unui zeu inexistent, a ceea ce va fi, dar a fost deja, un pom fructifer care fructifică o ocazie ocazională, o autostradă a enumerării tîmpite, un abator al clipelor despre care nimeni nu ştie cum au trecut.
Timpul e un post de radio pirat care se ascultă pe sine însuşi, pe o lungime de undă foarte lungă. Timpul e un castel, căruia o castelană uitucă i-a pierdut cheile la discoteca sătească.
In interiorul timpului curge sînge de ruină, scîrţîie balamaua pleoapei, se aude cum pocneşte vopseaua proaspătă, se simte cum se împute treaba.
Acum, chiar in clipa in care scriu cuvintul "acum", timpul e ceva superb. :)
RăspundețiȘtergere