Simetria se compune dintr-o linie suficient de lungă, o oglindă parfumată, unsprezece perechi de cercei dintre care ultimele două desperecheate, o pîine cu unt si marmeladă şi voinţa de a trăi.
Şansele ca simetria să vă surprindă sînt practic nule, pentru că ea nu a fost văzută decît de către un pictor orb şi de către un compozitor de marşuri mortuare, surd din născare. Deodată.
Pentru că simetria nu a fost vazută, ea nu poate să existe ca amintire. Simetria se lasă fotografiată fără să ştie şi fără să ştim şi ne surprinde de dincolo de hîrtie sau ecran ca un Iepure de Mai, capabil să bea la nesfîrşit ora ceaiului, în timp ce zeci de homari dansează un cadril retoric.
Simetria este surprinsă la rîndul ei de propria existenţă, atît de surprinsă încît se ascunde după ceruri, haine colorate şi păsări eclipsate de avioane.
Ce putem face cu ea, decît să o acceptăm ca pe un prim sau ultim val, care scrie cu forma lui limita dintre realitate şi ceea ce ar putea sa fie?
blocurile astea care stau amenintator sa-mi cad in cap, damn, ce cosmar, si cu elemente de limbaj atat de simple si eficace. Asa ma simt, si nu numai eu, in civilizatia urbana est-europeana. Apasat si amenintat:(
RăspundețiȘtergere